De vizionat cu o bere în mână.

Deci, Apple a fătat un fel de iPod Touch mai mare, pe care poţi vedea filme la o rezoluţie mai bună, poţi naviga pe net la fel ca pe iPhone, poţi da mail-uri de pe o tastatură care nu emană prea mult confort, te poţi benocla la fotografii şi îţi poţi organiza agenda cu un calendar MARE. Aa, şi cel mai important (deşi Apple nu recunoaşte direct) este noul store iBooks! Deci, avem iTunes pentru muzică, AppStore pentru aplicaţii şi acum iBook pentru căăărţi! Ca să ne batem cu Amazon! Ăăă, stai puţin, că aci nu mai merge placa de acu’ jde ani în urmă, când nu exista niciun alt magazin online de muzică sau aplicaţii. Deeeci, Apple-u’ se bate aici pe un teritoriu care nu-i tocmai foarte prietenos. Bine, pot spune că aşa era şi în cazul telefoniei mobile, când au rupt piaţa cu un dispozitiv revoluţionar, dar iPad nu e iPhone. iPad e un iPod Touch mai mare – un reader, să zicem – care e catchy pentru ochi şi se mişcă foarte bine. Îţi arată biblioteca aia fumoasă cum se roteşte ea aşa, şi din spate de-acolo poţi să cumperi o nouă cărticică, ce va pluti uşor spre raftul tău personal. Personal, nu cred că va prinde aşa de tare. Va fi exact ca în cazul MacBook Air, fancy-trendy, dar nu foarte performant şi realizat mai mult pentru design.

Dacă vreau să citesc îmi iau un Kindle, un Sony Reader sau un Skiff, care chiar e şmecher (păcat că, deocamdată, e doar alb-negru, dar e pe vine şi o versiune color). Deci, dacă eliminăm chestiile multimedia din iPad (care se regăseau şi la iPod/iPhone sau MacBook), rămânem cu un reader. Că de-aici vrea să tragă Apple banu’ şi s-o mai pună de-un micuţ monopol. Numai că nu va mai funcţiona!

Aşadar, avem aşa:

Apple iPad

Amazon Kindle DX

Skiff

Avem de unde-alege, nu? N-am mai pus şi Sony, dar e foarte mişto şi ălă. Toate ştiu browsing de net, dar stau mai prost la capitolul multimedia.

Ce mai e naşpa la iPad e lipsa flash-player-ului (deja devine enervantă chestia asta) şi, bineînţeles, lipsa multitasking-ului. Adică, stai ca bou’ în faţa lui şi iei lucrurile în ordine, că nenii de la Apple nu puteau să facă un tablet care să ruleze OS X. Noo, de ce să facem asta, când putem să producem un iPod pentru Goliat? E fun! Knock yourselves out!

Da, posed un iPhone şi un MacBook Pro.

Foto de aici, aici şi aici.

Şi una tare de la Zoso.

Iată track list-ul, de aici:

1. “Intro”
2. “Sunshine Song”
3. “Traveler/Make It Mine“
4. “Anything You Want”
5. “Coyotes”
6. “Live High”
7. “Only Human”
8. “The Remedy“
9. “The Dynamo of Volition”
10. “A Beautiful Mess”
11. “I’m Yours“
12. “Lucky” (feat. Colbie Caillat)
13. “Copchase”
14. “All Night Long“
15. “Fall Through Glass” (DVD Only)
16. “Butterfly”
17. “The Boy’s Gone”

Foarte frumoasă combinaţie între reggae, pop-rock, soul. Aşa că, dacă nu v-aţi vaccinat împotriva gripei, mergeţi pe mâna lu’ nea Jason, nu veţi regreta (funcţionează excelent în medii cu grad ridicat de aglomeraţie, adică la metrou):

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=XgIb4GSI8w0]

Ziua 84

Ora 7:10 – Mă dau jos din pat, bag picioarele direct într-un lighean cu apă fierbinte şi sare, pe care l-am pregătit de-aseară. Ca să se menţină fierbinte peste noapte, am utilizat 4 fierbătoare electrice (sper să nu-mi fi sărit iar siguranţa de la tablou).

7:25 – Îmi scot picioarele din apă, le şterg şi le bag în papuci. Merg la baie să mă spăl. Deschid uşa, mă izbeşte un miros intens de Domestos. Spăl toată baia în fiecare seară cu o sticlă de Domestos. Nu mai am păr în nas şi lăcrimez des; sper să nu fie semn de gripă!

7:27 – Cu lacrimi în ochi, deschid robinetul de apă. Mă spăl de 3 ori pe mâini cu săpun, frec cu piatră ponce, dau cu spirt, apoi dau pe faţă. Mă uit în oglindă, pigmentul pielii începe să se piardă. Trebuie să renunţ la spirt. Mă spăl pe dinţi, fac gargară cu săpun lichid, clătesc cu apă de gură.

7:35 – Merg la bucătărie. Mă pregătesc de micul dejun. Mai întâi, pe stomacul gol, iau: 3 pastile de vitamina C, miere cu propolis şi 2 linguriţe de polen. Mă aşez la masă: margarină cu gem şi o cană de Coldrex HotRem cu lămâie şi miere. Cea mai tare invenţie de până acum! Mulţumită acestui plic, am renunţat la ceai.

7:45 – Mă pregătesc să plec la serviciu. Deschid şifonierul, fiecare costum/cămaşă/pantalon este curat, apretat şi sigilat în pungi de plastic. Totul în vid. În fiecare seară mă ocup de apretatul hainelor şi vidarea lor. În medie, o cămaşă rezistă o săptămână, apoi trebuie s-o schimb.

7:50 – Mă îmbrac tacticos, mă aranjez. În trecere prin bucătărie, mai iau 3 linguriţe de ulei de cătină. Îmi iau geanta şi mă îndrept spre cuier. Îmi iau paltonul, fularul, bocancii, masca de protecţie, mănuşile chirurgicale (peste care vin mănuşile de piele), ochelarii de schi şi căciula de blană.

7:52 – Ies pe uşă. Sunt fericit că până la metrou pot să sug un paracetamol.

7:54 – Merg spre metrou. Toţi din jurul meu se uită ciudat la mine. Idioţi. Nu ştiu nici măcar cum să aibă grijă de sănătatea lor. De-aia umplu spitalele. Bine că am la mine iPod-ul, să ascult ceva. Mi-am descărcat aseară nişte podcast-uri cu Adrian Streinu-Cercel, abia aştept să le-ascult. Omu’ e genial.

8:00 – Ajung la metrou. Nenea de la Scorseze se uită ciudat la mine, vrea să mă oprească. Ce, n-a mai văzut oameni cu mască chirurgicală şi ochelari de schi? Vrea să mă întrebe ceva, mă fac că n-aud, bag cartela şi intru. Mamă, ce aglomeraţie!

8:05 – Stau pe peron şi încerc să evit suspecţii de gripă. Dau iPod-ul mai tare, domnu’ Streinu vorbeşte despre gradul ridicat de transmitere a virusului prin „ochiadă” – „secreţiile lacrimale pot răspândi virusul AH1N1 când cineva aruncă după dumneavoastră cu privirea”. Incredibil! Trebuie să fiu vigilent!

8:07 – Urc în metrou. Aglomeraţie incredibilă, mă agăţ de o bară şi mă uit numai spre geam. Observ un fost coleg de liceu. Hă! Noroc cu masca şi ochelarii de schi, că altfel m-ar fi recunoscut şi trebuia să stau de vorbă cu el. O babă mă-ntreabă ce staţie urmează. Nu-i răspund, mă face nesimţit.

8:20 – Ies de la metrou. Merg pe jos până la serviciu. Ascult în continuare podcast-ul cu domnu’ Streinu.

8:35 – Ajung la birou, sunt primul. Excelent! Pot să-mi mai pregătesc o cană de Coldrex în timp ce mă uit la ştiri. Îmi dau jos paltonul, fularul, mănuşile de piele, căciula de blană şi ochelarii de schi. Am grijă să păstrez masca şi mănuşile chirurgicale. Dezinfectez tastatura laptopului cu spirt.

8:50 – Încep să ajungă şi colegii mei. Mă prefac că am de lucru. Care mai de care mă-ntreabă ce mai fac, de ce port mască, mănuşi. Mă fac nebun.

13:00 – Pauză de prânz. Colegii mă întreabă dacă vreau ceva de mâncare că ei vor să comande. Le zic să comande, eu am meniul meu special, preparat de acasă.

13:35 – Îmi scot pe masă meniul: cârnaţi Pleşcoi puternic condimentaţi şi usturoi. Intră şeful, mă-ntreabă de ce nu mănânc în sala de mese şi de ce pute a usturoi. Îi răspund că mâncarea condimentată şi usturoiul stinse cu o „mortală de Buzău” sunt arme eficiente contra gripei. Mă obligă să aerisesc în birou şi să înghit un pachet de gumă de mestecat…

16:30 – Îmi pregătesc tradiţionalul Coldrex de după-amiază, combinat cu 6 pastile de vitamina C şi nişte oscilococcinum. În 10 minute voi începe să am halucinaţii.

18:00 – Îmi pun paltonul, fularul, căciula de blană, ochelarii de schi şi mănuşile (peste mănuşile chirurgicale, bineînţeles), îmi iau geanta şi plec spre metrou. Ascult un nou podcast cu domnu’ Cercel.

18:15 – Ajung la metrou, sugând tradiţionalul paracetamol. Uşor dezechilibrat, reuşesc să introduc cartela şi să cobor scările. Mă gândesc dacă mă mai primesc şi a patra oară la vaccin. Până acum m-am vaccinat la Ploieşti, Bucureşti şi Târgovişte.

18:23 – Urc în metrou. Aceeaşi aglomeraţie ca dimineaţă. Găsesc un loc liber şi mă aşez. Mă ia somnul, adorm.

18:50 – Mă trezeşte mecanicul. Am ajuns la Pipera. Prind metroul de întoarcere şi ajung acasă.

19:23 – Intru în casă. Scap de haine, mască, ochelari de schi. Trebuie să m-apuc de curăţat în baie cu Domestos. A, să nu uit! La ora 20:30 e domnu’ Streinu invitat la Realitatea…

Foto

Alea care mai sunt devin din ce în ce mai mici – Capital e fiţuică (auzi, Capital, care pe vremuri cântărea juma’ de kil), Bursa a vrut să se facă “mai mare” şi apoi a revenit la forma iniţială etc. etc. Aud din spate că şi Academia Caţavencu iese miercuri în ediţie limitată – 16 pagini. Lolozaur! Băi, academicienilor, ce-aţi ajuns? Hă-hă, demult apuse vremurile în care aveai cu adevărat ce citi în revistă, nu răsfoiai 15 pagini de reclame…Presa-i liberă! Daţi-i drumu’ să plece!

• „Exact în ziua de Crăciun, un bărbat a decis să-şi pună capăt zilelor într-un mod îngrozitor”
• „Au petrecut împreună seara de ajun, iar după ce au consumat o cantitate considerabilă de alcool, el a violat-o şi apoi i-a îndesat un picior de porc pe gât”
• „Ambulanţa a fost suprasolicitată în prima zi de Crăciun. Românii au consumat preparate tradiţionale în exces şi au ajuns la spital cu serioase afecţiuni stomacale. În direct de la Serviciul de Ambulanţă, vorbim cu Maricica”
• „S-au întors de la cumpărăturile de Crăciun şi şi-au găsit copiii arşi în casă”

Fraţilor, lăsaţi-ne! Ştiu, dacă nu-mi place, nu mă uit, dar măcar de sărbători lăsaţi-o mai moale cu tâmpeniile astea.

Un oraş mic, plin de oameni de toate felurile şi categoriile sociale, grăbiţi, munciţi, obosiţi, dar fericiţi în sinea lor. Zăpadă în plin proces de topire peste tot, pe care nimeni nu prea s-a sinchisit să o cureţe atunci când s-a aşezat, exact ca în Bucureşti. De-aia când mergi cu maşina şi nimereşti pe o străduţă mai lăturalnică şi mititcă îi vezi pe toţi şoferii care trec cum înjură primăria. Eh, asta e…cu cine naiba să te mai lupţi? Apoi poate te opreşti pe la Carrefour să iei ceva de mâncare sau un cadou pentru cineva. Te întâlneşti cu profa de română din liceu, mai vezi alte feţe cunoscute pe care nu ştii de unde să le iei şi, în final, te afunzi în rafturile carfuriene.

În casă…miroase a de toate. De la carne de porc, cârnaţi – deh, tot tacâmul – la cozonaci, turte, prăjituri şi alte experimente gastronomice la a căror descriere mă opresc aici. Bineînţeles, mai e şi agitaţie, ingredientul principal. Ia aia de-acolo, mut-o dincolo, mergi în partea aia, întâlneşte-te cu X, sună-l pe Y, ce mai, „Christmas spirit” în toată regula.

Dar e frumos când revezi prieteni vechi, întorşi pentru câteva zile de pe meleaguri străine, prieteni cu care pierdeai nopţile în facultate discutând pe teme filosofice sau la cafeneaua scriitorilor demontând miturile originii lumii. Ce vremuri!

După toate astea, e posibil să nimereşti într-un club în care n-ai mai călcat din clasa a doişpea (şi care arăta altfel, normal) şi te miri că stai şi savurezi o bere lângă elevi de generală şi câţiva de clasa a zecea. WTF? Continui discuţiile „filosofice” în timp ce Puya rupe boxele, iar piţipoancele încep să se adune pe lângă prichindei. Atunci decizi să pleci într-o plimbare spre casă, la -7 grade, să te încălzeşti cu un ceai şi să vezi un film bun.

Bine ai revenit acasă!

M-am postat pe peronul din Gara de Nord la 16:20, trenul urmând să plece la 17. Mă uit pe bilet, vagonul 31 (suplimentat) care, cică, se afla la zona de peron E. Îngheț preț de 20 de minute la zona D, ca să privesc vagonul 31 cum trece pe lângă mine, fiind primul (zona de peron A). Bineînțeles, toți călătorii făceau ture-ture pentru că pe bilet scria una, iar trenul făcea alta…Afară, -9 grade, ofcors. Reușesc să mă strecor în vagon și mă așez pe locul 96, la geam. Lângă mine o tanti în vârstă, în față, un tip și-o tipă, studenți pare-se.

17:10 Ea: Ci bini c-am urcat, în sfârșit. El: da… Îți stă bine în puloverul ăsta. Ea: mersi!

17:14 El: Vrei să-ți trimit un ringtone? Ea: Ci ringtone? El: Ăsta, ia ascultă (cântă o melodie obscură timp de 10 secunde) Ea: Daaaaa, trimiti, trimiti!

Dau amândoi drumu la Bluetooth și încearcă să transfer melodia. Din păcate, nu reușesc. ea decide ca el să scoată laptopul. Încă încerc să-mi dau seama dacă sunt împreună.

17:20 Au reușit să transfere ringtone-ul. Sunt fericiți. Ea caută prin laptop alte melodii pe care să le transfere, el zice că-s prea mari și nu-i încap pe telefon. Ea insistă că le stochează pe cartela sim, eu citesc Cațavencu și râd… Vine controlul, îi arătăm cu toții biletele. Eu mă opresc din râs și mă decid să las ziarul jos și să încep să scriu.

17:30 Ea propune să se uite la un film. Se uită prin lista lui… Twilight, The Naked Truth. Aici se opresc și ea vrea să-i arate lui faza de la meci în care tipa varsă suc pe pantalonii lui G.Butler. Râd amândoi când tipa începe să-l frece pe Butler pe pantaloni…

17:45 Filmul este vizionat în liniște. Împart frățește același set de căști și o cutie de sticksuri. Nu sunt împreună, dar el e sigur îndrăgostit de ea. Nu știu la ce se uită exact.

17:47 Trenul se oprește-n câmp. Doamna de lângă mine pare impacientată că nu prea mai vine căldură. Deh, suntem în ultimul vagon.

17:50 Trenul se repune în mișcare, tanti de lângă mine îmi cere Cațavencu, văzându-mă că nu citesc și tastez ca disperatul pe telefon.

6:02 Am ajuns la Ploiești Sud. Afară-i frig de te caci pe tine. Frigul intră în vagon cu nonșalanță – închideți naibii ușa aia și mai lăsați țigările!

6:04 Suntem tot în Ploiești. Tanti citește în continuare Cațavencu. El și ea râd la film și crănțăne sticksuri. CFR-ul e cu noi!

6:10 Am plecat din Ploiești, cred că avem o întârziere de cel puțin 20 de minute.

6:20 În stânga mea, pe diagonală, unu se dă cocoș lângă nevastă-sa vorbind italiana. Tanti mi-a înapoiat Cațavencu. Se tot aude unul în spatele meu care vorbește cu toată familia la telefon.

6:28 Mamă, ăsta cu italiana devine enervant rău de tot. Mai bagă 3 replici ș râde împreună cu nevastă-sa. Îi povestește aventurile lui de la muncă, din Italia, și nu poate decât în italiană. Am aflat la ce film se uită El și Ea: Jeux d’enfants

6:32 Îl omor pe “italian”!

7:15 Am ajuns în Buzău. El și Ea au terminat de vizionat Jeux d’enfants. El n-a înțeles sfârșitul, Ea zice că-i interpretabil (sfârșitul). Italianul s-a liniștit, spre binele lui.

7:20 Ea-i propune lui să se uite la “filmulețul ăla de juma de oră cu Madagascar”. Probabil se referă la filmul cu pinguinii.

7:25 El și Ea se hăhăiesc zgomotos. Italianul și nevastă-sa recunosc Madagascar și se laudă că au văzut ambele părți. Italianul umblă în meniul telefonului care, bineînțeles, e în italiană.

Mda, se pare că întârzierea se menține la 20 de minute. Cam atât din tren, live, de pe telefon, Pinguinu.

P.S: Iar a început “Italianul”…

Urgent update: “italianul” mi-a cerut revista. I-o dau și o înmânează nevestei, la care ea spune: Aaa, Cațavencu, mă! WTF?

Ok, m-am liniștit. “Italianului” i-a luat fix 1 minut s-o citească. Nevastă-sa mai răsfoiește suplimentul “După 20 de ani”.