Remember, remember…the 12th of December

Seară destul de friguroasă de decembrie. Eram împreună cu Ovidiu şi bântuiam de vreo două ore prin Bucureşti, căutând o şcoală sau un liceu. Mergeam mai mult pe jos decât cu metroul sau tramvaiul. Ne hotărâsem să ieşim din cămin după-amiază târziu, spunându-ne „Trebuie să mergem! Acum, mai mult ca niciodată, chiar trebuie să facem chestia asta!”.

Da, era 12 decembrie 2004. În oraş era mare agitaţie, iar frigul înţepător îmi pătrundea prin ţesătura fularului pe care îl aveam legat în jurul gâtului. Oamenii erau grăbiţi, noi, la fel. Pe măsură ce înaintam, deveneam şi mai hotărâţi. „Pe unde suntem”, l-am întrebat? „Nu prea ştiu sigur, dar cred că văd o şcoală în faţă”, mi-a zis fără să-şi ridice bărbia din piept. Am grăbit şi mai tare pasul, era aproape 9 fără 20.

În faţa şcolii coadă. Bărbaţi gesticulând, femei argumentând, copii plângând. Le-am privit feţele în trecere şi am urcat pe scări, urmând semnele. Pe coridoare era aceeaşi coadă – oameni în şir indian, gălăgioşi, aşteptau să le vină rândul. Eu şi Ovidiu alergam pe lângă ei. „Eşti sigur că putem intra?” Nu mi-a răspuns la întrebare. Am ajuns în faţa sălii de clasă, unde din îmbulzeală puteai distinge un singur cuvânt: „Băsescu”. Ok, ce naiba facem…Am început să ne înghesuim şi, uşor-uşor, am ajuns lângă un nene care făcea zid la intrare. „Voi ce vreţi?”, ne-ntreabă. Mă uit în spatele meu şi văd coada aia care se-ntindea ca o tenie. Era 9 fără 10. „Auzi, şefu’, hai lasă-ne şi pe noi să intrăm. Umblăm de 2 ore prin frig, suntem studenţi, n-avem viză de flotant şi vrem să votăm. Se poate pe listele speciale?”, spune Ovidiu grăbit. Ăsta face ochii mari la noi şi ne spune: „Bine, intraţi.”.

Mi-am scos fularul, am descheiat geaca şi mi-am pregătit cartea de identitate. Era pentru prima oară când votam pentru alegerile prezidenţiale. Am intrat în cabina de vot şi am pus ştampila pe Alianţa D.A – Traian Băsescu. Cu mâna tremurândă am pus buletinul în urnă, simţind că voi trăi schimbarea…Am înapoiat ştampila, mi-am ridicat cartea de identitate cu autocolantul pe ea, mi-am încheiat geaca şi am ieşit în stradă, trecând iarăşi pe lângă coada imensă de pe coridoarele şcolii. „Acum, aşteptăm…”, ne-am spus şi am pornit pe jos către prima staţie de metrou. Restul avea să fie istorie…

Oare ce ne-a scos afară din casă atunci? Băsescu ne luase pe toţi pe sus cu năucitoarea campanie online, mesajele bine gândite de GMP şi identificarea „inamicului public” cu PSD şi Adrian Năstase. Era diferenţă atât de mare între cei doi candidaţi, încât sintagma „alegerea răului cel mai mic” părea să nu funcţioneze ca în anul 2000. Dacă vroiai schimbarea, nu-l suportai pe nea Nelu, citeai mult Caţavencu şi-l dispreţuiai pe Năstase, atunci Băsescu era alternativa. Băsescu era revoluţia – revoluţia verbală care a făcut diferenţa în confruntările dintre cei doi candidaţi. Iată:

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=IqYkDpADw8Y]

Şi încă două mai slăbuţe:

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Q_N0b-wkp9E]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=pEaokhGLFxc]

Apoi se mai adaugă zecile de imagini din online – aşa zisa „guerrila digitală”, prin care Năstase a fost făcut cu ou şi cu oţet big time. Câteva, mai jos:

Atunci am votat Băsescu. Acum, noiembrie 2009, la cinci ani după mesajele de mai sus, am votat cu Antonescu. Astăzi, Antonescu iese şi spune că îl susţine pe Geoană…Pe 6 decembrie 2009, nu ştiu cu cine să votez. „Groapa” adâncă dintre candidaţii din 2004 s-a transformat anul acesta într-un şanţ…Inamicul numărul 1 pentru Băsescu nu mai este corupţia, „răul” nu mai este identificat cu mafia PSD, iar românii au uitat anii de guvernare iliesciană…Mircea Geoană vrea să fie „altfel”, pozează în modelul de politician responsabil, care încearcă să facă tot posibilul pentru a rezolva criza financiară, dar şi criza politică. Din păcate, uităm că în dulapul din spatele lui stau ascunse binecunoscutele „cadavre” ale trecutului. Cu Băsescu simt că nu mai pot vota, iar când mă gîndesc la Geoană mă mustră conştiinţa…Ce să facem, ce să facem?

Majoritatea spun: dacă iese Geoană preşedinte se va aşterne o linişte mormântală în România, va fi totul atât de calm şi unduitor, încât vom auzi cum Vanghelie şi Hrebenciuc îşi numără banii la umbra unui palmier. Aşa, cu Băsescu, ştim că nu e linişte – vor fi scandaluri şi se vor bate între ei până când n-or mai putea. Tactica marinarului în campania de anul ăsta? Referendumul pentru reducerea numărului de parlamentari/parlament unicameral, bineînţeles.

Pentru a nu ştiu câta oară îmi repet în minte întrebarea cetăţeanului turmentat: „Eu cu cine votez?” Nici măcar Ovidiu nu mai ştiu cu cine o să voteze…

Bonus – două dintre clipurile lui Adrian Năstase din 2004: aici şi aici.