Windows şoapte

E aici. Oficial, ieri a fost lansat. Luzerii Userii cu Vista sunt în extaz, cei care folosesc XP se încurajează unii pe alţii: “Trecem, nu trecem?” La urma urmei, tot veţi fi nevoiţi să treceţi, râde Microsoft.

Dar de ce să fim răi, în sfârşit, Microsoft a reuşit să lanseze sistemul despre care îndruga verzi şi uscate în 2005-2006, când toată lumea era “Uau, ai văzut ce bară mişto şi ce ceas mare şi ce gadget-uri şmechere are Vista?” Apoi venea, răspunsul la întrebarea: “L-ai instalat?”. Şi dacă ai fi reuşit să-l instalezi într-un mod în care să-ţi şi “meargă”, fie aveai un echipat hardware belea, fie…Nici un fie. Windows-ul meu XP din 2005 mergea foarte bine pe 512 RAM, la ce făceam eu pe computer – tehnoredactare, programare, jocuri, filme, muzică – mi-era suficient. Apoi, vine Vista – “Cel mai tare sistem de operare pe care l-a văzut umanitatea”, strigau Bill şi Ballmer (bine, Bill mai încet că era acoperit de nebunu’ de Ballmer). Ce-a însemnat? Păi, minimum minimorum minimorumus 1 GB de RAM, procesor de cel puţin 3 Ghz, placă video strong, hard disk, şi ce hard disk, tată, de la 8 GB cât ocupa XP-ul te lua naiba când începea Vista să se-ntindă (până pe la 24 – 35 GB). A sărit piaţa hardware de cur în sus, toată lumea dădea bani (grei) pe componente, se băteau în plăci video şi RAM-uri, de nu mai ştiai ce să crezi. Târ-târ, târ-târ, cu 2 GB RAM, un pentium 4 şi o placă video de 256 MB mergea şi la tine Vista okeiuţ.

Şi vine Windows 7, care scade standardul cerinţelor minime (pe care chiar funcţionează OK), “curăţă” mizeria din Vista – toate căcaturile de procese inutile, care mâncau resurse mai grav decât mănâncă băncile lichidităţile românilor – şi se prezintă ca un XP mai shiny. A fost bine pentru el că a funcţionat Ok încă de la release candidate – performanţă la care ajunsese oarecum şi Vista după 3 de patch-uri, update-uri şi service pack-uri (şi în continuare e un sistem care suge major).

Buuun, şi se lansează ieri oficial în New York. În ziare, plin de articole – în ZF, în Business Standard, Curierul Naţional (aici e o chestie bestială, vedeţi mai jos) etc. –  Microsoft în sus, Microsoft în jos. Să nu fiu înţeles greşit, sistemul de operare e Ok în principiu, se mişcă bine, nu înfulecă multe resurse, e mai user-friendly, continuând să “împrumute” de la Steve din curte câteva idei vizuale. Că tot am ajuns aici, de ce să nu remarcăm asemănările cu Mac OS X?

  • Avem funcţie de vizualizare a desktop-ului prin aşa-zisa “invizibilitate” a ferestrelor? Avem, la Apple se numeşte Expose şi se comportă puţin diferit, dar practic utilitatea este aceeaşi.
  • Jocuri cu ferestre multiple deschise? Avem, tot în Expose.
  • Bară de instrumente…hmm…Taskbar-ul noului Windows 7 parcă dă să se asemene din ce în ce mai mult cu Dock-ul din Mac. Citez din ZF: “Bara de instrumente de jos devine “vioara” întâi a utilizării computerului: icon-urile sunt mai mari, pot fi previzualizate doar trecând cu mouse-ul deasupra lor, iar la click-dreapta vor apărea ultimele documente vizitate din categoria respectivă [...]“.
  • Gadgets şi Widgets, în fine, controverse pornite demult, încă de pe vremea lansării Vista.

Nu mai continui, astea sunt doar câteva care mi-au venit acum în minte. Ce vreau să spun este că Microsoft recunoaşte, uşor ascuns, că a îmbunătăţit mult sistemul ca simplitate a utilizării şi continuă să pună accentul pe feature-uri care erau disponibile la concurenţă acum 4 ani. Aşteptăm lansarea din 5 noiembrie de la Bucureşti.

***

Spuneam ceva de Curierul Naţional. Publică azi ditamai ştirea, de jumătate de pagină – “Călin Tatomir: Windows 7 se va vinde de 3-4 ori mai bine în România decât varianta Vista”. Până aici, nimic suspect. Citim textul, ok. Ne uităm şi la fotografie…aici nu mai e OK:

Băieţi, aţi pus o fotografie dintr-o sală plină de Mac-uri. E drept, sunt mai vechi, dar tot Mac-uri sunt…

Tags: , , ,

  1. Ligia’s avatar

    Adevarul e ca abia astept sa scap de Vista. Imi luasem un laptop okeiutz si voiam si eu sa mai scap de XP, ca de… SI am facut greseala sa-mi pun Vista!!

  2. Vlad’s avatar

    De-acuma sa asteptam driverele. Desi majoritatea producatorilor au scos deja smecherii compatibile inca din varianta RC, uite ca unii au luat baţu la roată, cum ar fi ASUS la driverele pentru Xonar (care a luat teapa odata cu varianta RTM) sau chiar Realtekul la sunetul onboard. Astia fiind doar 2 mai importanti.

    Vista a stimulat subliminal cumplit piata de hardware, exact ca si GTA 4, care spun unii a fost modat aiurea. Aiurea pentru noi, foarte bine pentru cei care au avut bani de I7 si GTX260. :)

    Pana la laptopurile cu licente de şoapte OEM, sa speram ca cineva se va gandi sa modeze 2-3 drivere si pentru cei fara atata entuziasm hardware.

    Awesomeness.

  3. Pinguinu’s avatar

    Exact! Mă gândesc acum la vechiul meu calculator pe care, practic, l-am înlocuit până la ultima componentă în 2006. Ar fi făcut faţă destul de bine la Win7. Ehh…asta e acuma…Bine că nu mai dă având pieţei de hardware.

    M-am jucat cu RC-ul de când a apărut si am avut probleme cu driverele video pentru ATI (special făcute pentru Win7). Sper la cât mai puţine „incompatibilităţi” de-acum încolo.