Iraţionalul şi influenţa lui asupra intelectului

Citeam mai deunăzi un articol despre influenţa iraţionalului asupra dezvoltării intelectului uman. De fiecare dată când ne aflăm în faţa unui mister, a unei situaţii care nu pare să aibă logică, creierul intră într-un “blocaj”. Adică? Va încerca pe tot parcursul experienţei respective să găsească un fir logic pentru a da explicaţie lucrurilor care se întâmplă.

Creierul uman a ajuns să se dezvolte la un asemenea nivel, încât trebuie să “prezică” – mai bine spus, să “anticipeze” – ce se va întâmpla într-o anumită situaţie, pe baza unor pattern-uri. Rolul său este să menţină înţelesul şi coerenţa gândirii. Nici măcar nu conştientizăm când creierul foloseşte pattern-uri la diferite niveluri ale interacţiunii sociale; pe de-o parte, pentru a ne uşura nouă “gândirea”, prin identificarea situaţiilor similare şi atribuirea de caracteristici unui lucru pe baza experienţelor şi, pe de altă parte, pentru a păstra firul coerent al judecăţii.

Bun, prima parte ne duce cu gândul la Walter Lippmann şi teoria lui privind stereotipurile şi imaginile mentale, dar a doua parte ne dă un indiciu în legătură cu efortul creierului de a reveni la o “situaţie familiară”, pentru a putea genera explicaţii efectelor întâlnite. Cum ne ajută pe noi chestia asta?

Cum spune şi Benedict Carey în articol, cercetătorul Travis Proulx şi profesorul Steve J. Heine – de la Universitatea din California, respectiv British Columbia – au realizat un experiment cu 20 de studenţi: i-au pus să citească scurta povestire absurdă a lui Kafka, “Un medic de ţară”, şi apoi le-au testat capacitatea de memorare şi recunoaştere a informaţiilor. Pe scurt, le-au arătat 45 de linii de litere de tipul “X, M, X, R, T, V” şi apoi i-au rugat să le reidentifice într-un alt grup de 60 de linii (diferenţele erau subtile faţă de primul grup). Incoerenţa povestirii le-a determinat creierul să reacţioneze prin aplicarea de pattern-uri diferite în recunoaşterea şirurilor de litere şi, cel mai interesant lucru, subiecţii nici măcar nu au conştientizat asta – au recunoscut peste 30% din liniile din al doilea grup.

Rezultatul a fost comparat cu cel al unei alte grupe de 20 de studenţi, care citiseră o povestire mult mai coerentă decât cea a lui Kafka. Verdictul? Primii studenţi au fost de două ori mai precişi în alegerile făcute.

În plus, studiile arată că oamenii care se află frecvent în situaţii misterioase sau incoerente, tind să vadă pattern-uri acolo unde ele nu există. Astfel se explică şi înclinaţia unora înspre teoriile conspiraţiei – au nevoie acută de a-şi satisface nevoia de coerenţă, prin argumente mai mult sau mai puţin plauzibile. Totuşi, într-o anumită măsură, se pare că dozele mici de mister ajută la dezvoltarea gândirii şi a intelectului.

De-aia devenisem eu aşa suspicios într-o vacanţă de vară din liceu sau generală după ce am citit toată proza fantastică a lui Eliade…Oricum, ideea care se desprinde este că mintea noastră va încerca întotdeauna să găsească firul logic, indiferent de situaţie, exact ca în bancul cu măgarul lui Vasile:

Pleacă Ion la oraş şi vizitează pentru prima dată-n viaţa lui o grădină zoologică. Se întoarce în sat şi merge la badea Gheorghe să se laude.

- Băi, Gheo, băi! Am fost la grădina zoologică şi ştii ce am văzut acolo?

- Ce?, întreabă Gheorghe.

- Am văzut zebre, mă!

- Zebre? Cum arată alea?

Se scarpină Ion în creştetul capului şi zice.

- Păi, ştii măgaru’ lu’ Vasile?

- Da.

- Păi, exact ca măgaru’ lu’ Vasile, dar albe cu dungi negre…

- Aha…Şi ce-ai mai văzut?

- Girafe!

- Astea cum îs?

- Păi, ştii măgaru’ lu’ Vasile…La fel, dar cu un gât lung-lung.

- Aham…Şi altceva?

- Am văzut un rinocer!

- Şi ăsta cum e?

- Păi, ştii măgaru’ lu’ Vasile…Băi, n-arăta deloc ca măgaru’ lu’ Vasile.

Deci, un fir logic, după cum spuneam.