Curentu', cât e curentu'?

ENEL sunt singurii pe care îi mai plătesc offline, în afară de întreținere…Și, normal, niciodată n-am timp să merg să fac plata pentru că scap târziu de la serviciu, mi-e silă, mi-e lene, nu-mi place să stau la coadă. Nu că nu-mi place, urăsc chiar!

Și ajung în seara asta la ENEL în sectoru 5. Închidea la 7 jumate, eu intru pe ușă la 7 și un sfert. M-așez la „coadă”, dacă pot să-i spun coadă. Erau două persoane în fața mea, un nene, la vreo 50 de ani, preşedinte de asociaţie de locatari (presupun că asta era, că venise să plătească lumina pentru nu știu căte scări) și o doamnă cu un puști.Stau și aștept, și aștept. Ei, discuții: „Că, ce, doamnă, vă spun eu, hoții ăștia ne fură la curent. Cum, dacă am scos tot din priză și tot se-nvârte contoaru! Vă zic eu, fură!”, „Nu fură doamnă, aveți dumneavoastră scăpări. Vă scapă curentu pe undeva”, zice administratoru’ (pe sub ușă, mă gândesc eu). „Nu fură, doamnă, că acuma e italianu’ patron, nu mai fură statu’”.

Mă uitam la ceas, 7 și două’ș cinci. Alte discuții, toate despre România și cât de prost o ducem etc. etc. Stau și aștept în continuare, că doar nu eram nebun să plec, dialogul devenea și mai interesant. Să vezi că se face și jumate și mă trimit acasă că s-a terminat programu’. „Dumneavoastră vreți să plătiți lumina”, mă îndreabă casierița. (Nu, vreau să ascult povești la gura ghișeului) „Da”, zic. „Luați formularul să completați indexul dacă nu aveți factura la dumneavoastră” (n-aveam factura la mine).

Completez, între timp se eliberează zona și plătesc. Dau să ies, paznicu deja închisese ușa. Mă întrebă dacă vreau să ies. Eram în fața ușii, mă uit la el și nu știu ce să-i spun. Se ridică, îmi deschide și plec fericit că am avut din nou ocazia de a lua contact cu o instituție foarte bine organizată. Poate că am nimerit eu la sfârșit de program, că, așa-i, când se termină programu’, nu prea-ți mai arde de lucru…